Noul preşedinte al Partidului Socialiştilor este Igor Dodon

Igor Dodon este noul preşedinte al Partidului Socialiştilor. Liderul grupului parlamentar al socialiştilor Igor Dodon a acumulat majoritatea voturilor membrilor PSRM din teritoriu, a anunţat Veronica Abramciuc, preşedintele de onoare al PSRM.

La funcţia de preşedinte al Partidului Socialiştilor au fost înaintate 4 candidaturi, dar cel care a acumulat cele mai multe voturi a fost Igor Dodon, a mai declarat Abramciuc. Astfel, candidatura lui Dodon a fost votată în cadrul Congresului şi susţinută în unanimitate.

,,Noi începem un drum nou. Am decis să devin membru al PSRM, pentru că am găsit o compatibilitate de valori şi viziuni. Noi vom da startul modernizării partidului. Avem mult de realizat, dar sunt sigur că vom reuşi. Vă mulţumesc pentru înaltă încredere. Ne vom ghida de două cuvinte cheie: statalitate şi responsabilitate. Vom avea ca prioritate reintegrarea RM, amelioararea relaţiilor cu Găgăuzia, edificarea naţiunii moldoveneşti. Cuvintele Moldova, moldoveni, moldovenesc trebuie să intre în sufletul tuturor”, a declarat noul preşedinte al Partidului Socialiştilor Igor Dodon.

Desemnarea conducerii PSRM a avut loc în cadrul celui de-al X-lea Congres extraordinar al formaţiunii.

Sursa foto: Voceabasarabiei.net


PARTENERI

  • HotNews.md
  • Media Extern
  • Succes în România

Reclama

Copyright © InfoPrut 2010. Toate drepturile rezervate.