Se întâmplă ca de fiecare dată când ajung pe malul stâng al Prutului să particip la câte un eveniment special şi negreşit simpatic. Fie că ajung în săli de cinema, la câte un festival de film internaţional, fie că alerg după câte o coloană impresionantă de manifestanţi pro Unire, la o dată importantă din istoria [...]
Mişcarea Socială 25 martie, apărută ca reacţie împotriva mişcărilor unioniste din Republica Moldova, a anunţat prin intermediul unei reţele de socializare organizarea unui protest în centrul oraşului Chişinău, duminică, începând cu ora 12:30, la Arcul de Triumf. Organizatorii au precizat că manifestaţia vine ca o consecinţă a declaraţiile unioniştilor, care afirmă că pământul Moldovei este [...]
Prim-ministrul Vlad Filat a semnat joi trei documente privind asistenţa financiară acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Ceremonia de semnare a avut loc în prezenţa şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel, se arată într-un comunicat al Direcţiei de comunicare şi relaţii cu presa din cadrul Executivului de la Chişinău. Astfel, [...]
Preşedintele Nicolae Timofti întreprinde astăzi o vizită de lucru la Kiev, la invitaţia omologului său ucrainean Victor Ianukovici. Pe lângă întrevederea cu preşedintele Ucrainei, Timofti îl va întâlni şi pe şeful Executivului. Vizita la Kiev este cea de-a treia deplasare externă a preşedintelui Republicii Moldova, după cea efectuată la Bruxelles şi la Bucureşti.
„Ziua Victoriei” a fost valorificată şi de Grupul de Iniţiativă pentru organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan. În acest sens, în apropierea Memorialului „Eternitatea”, trei echipe ale acestui grup strângeau semnături de la cei care veniseră să marcheze împlinirea a 67 de ani de la încheierea celui [...]
Propunerea UNION MEDIA GRUP pentru ziua de 9 mai a constat în organizarea Târgului Festivalului Tricolorului, cu workshopuri de hand-made, fotografie, artizanat și meșteșuguri populare. Evenimentul a avut loc în scuarul Teatrului Eugen Ionesco şi vizitatorii au putut vedea cum se lucrează la roata olarului sau la un război de țesut şi cum se confecționează [...]
„Ziua Victoriei” a fost sărbătorită astăzi la Chişinău de către mii de persoane care au depus flori la Memorialul „Eternitatea”. Alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, ai Armatei Române şi ai Armatei Sovietice şi cadrele militare, la eveniment au participat atât oameni politici aflaţi la putere – preşedintele Parlamentului Marian Lupu preşedintele Republicii [...]
500 de voluntari ai Platformei Civice Acţiunea 2012 vor comemora duminică, 13 mai, împlinirea a 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei. Pentru eveniment, tinerii vor purta tricouri negre si vor afisa în semn de doliu o pânză neagră de 40 de metri, se arată într-un comunicat al Platformei. Acțiunea 2012 se va [...]
Consiliul Unirii şi Acţiunea 2012 au anunţat luni că vor organiza în zilele de 13 şi pe 16 mai mai multe manifestaţii de comemorare a anexării Basarabiei la fostul Imperiu Rus. Duminică, 13 mai, va fi organizat un marş de comemorare din Piaţa Marii Adunări Naţionale spre ambasadele Rusiei şi Turciei, iar seara, la Teatrul [...]
Cinci ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani reprezintă condamnarea pentru tortură a patru angajaţi ai Comisariatului de poliţie Ciocana din Chişinău, informează Karadeniz Press. Totodată, în baza sentinţei emise de Judecătoria Ciocana, cei patru poliţişti au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii [...]